Centrul European al Consumatorilor România
Noi te ajutăm gratuit când ai probleme de protecția consumatorului cu un produs sau un serviciu achiziționat dintr-un alt stat european.
Noi te informăm gratuit asupra drepturilor pe care le ai în timpul unor călătorii în alt stat european.
Noi îți oferim sprijin gratuit dacă ai o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluționării problemei.
Cele mai citite
Pasageri vs. Ryanair! Ce drepturi avem în caz de anulare a zborului
ECC-Net: Travel App – O nouă aplicație mobilă pentru turiștii europeni
Agențiile matrimoniale online în UE: consumatorii rămân fără bani, chiar dacă au anulat contractul
Comisia lansează o consultare privind parfumurile alergene
72% dintre consumatori au probleme când călătoresc în UE
Cunoașteți drepturile persoanelor cu dizabilități atunci când călătoresc cu avionul?
Ce faci când rămai fără bagaje?
Știi să faci un contract cu agenția de turism?
Newsletter
Dorești să primești cele mai noi informații? Abonează-te la newsletter!
Broșuri
De multe ori, limbajul juridic din legislație poate fi greu de înțeles, iar modul în care regulile sunt aplicabile în practică nu rezultă din textul sec al legilor. Așa că am decis să valorificăm cât mai bine experiența de aproape 10 ani a ECC Romania în informarea și asistența oferită consumatorilor în probleme transfrontaliere. Și cum să o facem mai bine decât printr-o nouă serie de broșuri, lansată în 2014, ”Cum să… în UE”.
Dacă vrei să știi care sunt drepturile tale când rezervi o călătorie sau o cameră de hotel, când folosești transportul aerian sau închiriezi o mașină, când cumperi online din UE ori cum îți poți rezolva problemele folosind soluționarea alternativă a litigiilor, totul explicat într-un mod clar, simplu, cu sfaturi practice, citește broșurile din această serie.
În anul 2008 ECC Romania a început editarea și publicarea seriei de broșuri ”Consumator și turist în…”. Fiecare din aceste broșuri explică, într-un limbaj accesibil, drepturile consumatorilor și aspecte practice legate de vacanța în diferite state europene: Bulgaria, Grecia, Austria, Italia, Croația, Franța, Marea Britanie. Pe lângă acestea, vei putea găsi și alte informații legate de călătorii, precum drepturile tale când ți se pierd bagajele sau ce poți face când ai probleme când călătorești cu autocarul.
Sunt momente în care poate nu ai timp sau nu ai chef să citești un text mai lung pentru a afla care sunt drepturile tale. Flyere-le ECC Romania îți explică, pe scurt, cele mai importante aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când pleci în vacanță, călătorești cu avionul, când cumperi online sau apelezi la serviciile noastre.
Atunci când ai probleme transfrontaliere și nici Centrele Europene, nici organismele de soluționare alternativă a litigiilor nu te pot ajuta, este bine de știut că ai la dispoziție și alte posibilități de rezolvare a problemelor tale. Procedura Europeană privind cererile cu valoare redusă și Procedura Somației europene de plată sunt două din instrumentele create de Uniunea Europeană pentru tine, iar broșurile din această secțiune îți explică în ce mod le poți folosi.
Centrele Europene ale Consumatorilor din Rețeaua ECC lucrează împreună în fiecare an pentru a analiza probleme pe care le întâmpină sau le pot întâmpina consumatorii în Uniunea Europeană. Informațiile rezultate sunt publicate în rapoarte comune care îți oferă toate informațiile de care ai nevoie pentru a fi protejat, astfel încât să utilizezi în deplină siguranță toate beneficiile Pieței Interne a UE. Tot aici poți găsi și rapoartele anuale ale Rețelei ECC.
Punct de Contact SOL
Vrei să știi mai multe despre soluționarea alternativă a litigiilor?